
Program de consolidare a capacităților instituționale a ONG-lor de mediu
Deși Asociaţia Obştească „Progresul Dendrologic” dispune de capital uman competent și bine instruit, tendințele economice și so…
Asociaţia Obştească „PROGRESUL DENDROLOGIC” este o asociaţie obştească neguvernamentală, apolitică, nonprofit, constituită prin libera manifestare a voinţei persoanelor asociate, în vederea realizării în comun a scopurilor determinate de statut. Organizația a fost înregistrată la 30 septembrie 2015 și își are sediul la Chișinău. Progresul Dendrologic reprezintă o asociație obștească republicană și își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova, dar în special își focusează activitatea spre Grădina Botanică din Chișinău. Scopul organizației este îmbunătățirea continuă a mediului prin promovarea dendrologiei.
Contribuirea la formarea unei moralităţi noi, inteligente, bazate pe relaţia dintre “Societate şi Natură”.
Protejarea mediului înconjurător în beneficiul generațiilor viitoare prin actiuni de sensibilizare.
Asociaţia promovează în activitatea sa valorile şi interesele naţionale, civice, ale democraţiei şi statului de drept, parteneriatul, competiţia deschisă şi respectă normele etice ale sectorului necomercial.
Pe fundalul schimbărilor socio-economice şi a provăcărilor de astăzi, Grădina Botanică Națională (Institut) "Alexandru Ciubotaru" înfruntă mari greutăți financiare. Condițiile climatice, în special, căderile de zăpadă din anii precedenți, impactul economic și social influențat de criza pandemică, au determinat direct starea actuală a expozițiilor de flori și arbuști din cadrul Grădinii Botanice.
Detalii proiect DONEAZĂ
Deși Asociaţia Obştească „Progresul Dendrologic” dispune de capital uman competent și bine instruit, tendințele economice și so…
Lianariul – grădina de plante liane din cadrul Grădina Botanică, proiect realizat în colaborare cu Asociația Obștească „Progresul Dendrologic”.
Proiectul de Colectare selectivă a deșeurilor în Grădina Botanică implementat cu ajutorul Agenției Slovace pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare, în…
Condițiile climatice, în special, căderile de zăpadă din anii precedenți, impactul economic și social influențat de
criza pandemică, au determinat direct starea actuală a expozițiilor de flori și arbuști din cadrul Grădinii Botanice.
Insula cu lalele este un proiect care va fi realizat chiar în inima grădinii.
Conform planului, pe insulă se vor planta numeroase soiuri de lalele, care vor bucura vizitatorii prin grația și rafinamentul său.
Noutăți
Cum ne-am mobilizat cu toții în fața războiului din țara vecină?
Noutăți
Gradul de împădurire a Republicii Moldova este în continuare la un nivel scăzut. Acum 200 de ani, gradul de împădurire a terito…
Noutăți
Asociația Obștească „Progresul Dendrologic” a fost desemnată câștigătoare în cadrul celui de-al treilea concurs de granturi des…